De Neuchatel am auzit prima data la inceputul anilor ’90. Un elvetian venise in Romania proaspat scapata de communism sa infieze o fetita. Era din Neuchatel.
Am aflat ca fetita a devenit o domnisoara destul de dificila , mai ales dupa ce a aflat ca fusese infiata. Si a vrut sa isi cunosca familia biologica si sa ramana in tara ei de origine. Parintii adoptivi au adus-o in Romania.
In momentul in care a ajuns in catunul de tigani, saraci lipiti pamantului, a fugit mancand pamantul. Nu a vrut nici macar sa o imbratiseze pe mama ei naturala.

Asa ca, dincolo de dorinta de a vedea unul dintre minunatele orase elvetiene, mi-am dorit sa vad locul unde a crescut copilul care nu scotea nici macar o vorba dupa 4 ani petrecuti intr-un orfelinat din Romania.

Prima oprire am facut-o la Catedrala Gotica , aflata in varf de deal, de unde puteai zari Lacul Neuchâtel.

Ca in fiecare oras elvetian, un trenulet de vacanta isi ducea turistii sa se bucure de minunatele locuri din Neuchatel.

Am coborat si am dat de Muzeul de Stiinte Naturale.

Desi era destul de mic, am poposit acolo destul de mult, uitandu-ne avizi la toate exponatele. Aveai senzatia ca te afli intr-o gradina zoo, unde fiecare fiinta e vie si se misca in cadrul ei natural.

Ca in orice oras elvetian , orologiile sunt din abundenta.

Langa lac, mi-a atras atentia numele tarii nostre scris pe o cladire veche. Am aflat ca e Hotelul Postei si sunt trecute numele tarilor care faceau parte din Uniunea Postala Universala in 1896.

Si pentru ca locuitorii din cantonul Neuchatel sunt vorbitori de franceza am plecat de acolo spunand
AU REVOIR, cu gandul ca o sa revin peste ani sa-i arat si fiului meu ce insemna eleganta, civilizatia, bunul simt, respectul de sine si pentru cei din jur.